Senatoarea USR Simona Spătaru acuză, într-o postare pe Facebook, că a fost înlocuit în secret un fragment din raportul legii ANI, după ce aceasta a fost adoptată: ”Mă aștept ca organele de cercetare competente să se autosesizeze fiindcă este extrem de grav să fie falsificate rapoartele unor legi adoptate în Parlament”, a scris parlamentara.
- articolul continuă mai jos -
Fragmentul suspectat de aceasta că ar fi fost înlocuit fără dezbatere și fără să fie adoptat de fapt prevede ca ”persoanele care devin incompatibile prin aplicarea prevederilor prezentei legi sunt obligate să demisioneze din una dintre funcțiile sau calitățile incompatabile în cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.
sursa foto: Facebook / Simona Spătaru
”Eu am descoperit măgăria asta când îmi pregăteam, alături de colegii din staff Catalina Angelescu și Adrian Baboi-Stroe, ședința care urmează să aibă loc mâine la Senat”, a mai spus senatoarea Spătaru, care susține și că în două zile de dezbateri a noii legi, în comisia juridică de la Camera Deputaților, PSD s-a coordonat cu partidul extremist AUR pentru majoritatea amendamentelor propuse.









