Dunărea nu este secată în România din cauza condițiilor climatice care au dus la secetă în toată Europa, ci pentru că “băieții deștepți” din alte țări strâng apa Dunării în propriile lacuri de acumulare, iar ucrainenii au dragat prea mult pe canalul Bîstroe și “inteligența artificială” consumă prea multă apă – acestea sunt cele mai recente teorii, bazate în mare măsură pe informații false și manipulatoare, viralizate pe Facebook prin intermediul unui videoclip publicat de Cătălin Chivu, fost șef al Poliției Brăila, în prezent ”influencer” / politician local / ”jurnalist”.
- articolul continuă mai jos -
Cătălin Chivu a lansat teoria “băieților deștepți” care țin apa din fluviu pentru ei într-un videoclip postat marți pe pagina sa de Facebook, “Chivu Catalin 007”, care a strâns aproape 600.000 de vizualizări, peste 19.000 de reacții și 1.900 de comentarii și 10.000 de distribuiri în mai puțin de trei zile.
Notă: Chivu a fost șeful Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în două rânduri (2005-2011 și 2015 când a câștigat un proces împotriva schimbării din funcție, apoi s-a pensionat în același an). În aprilie 2024, o alianță formată din PNȚCD, Partidul Ecologist Român și Pro România l-a anunțat drept candidat la Primăria Brăila, însă numele său nu apare pe lista oficială a candidaților admiși la alegerile din acel an. În mai 2026, presa locală din județ anunța că acesta a fost propus de PNL pentru funcția de reprezentant al Consiliului Local în consiliul de administrație al Spitalului din Făurei, dar numele său nu apare pe lista membrilor consiliului de pe site-ul spitalului. Pe pagina sa de Facebook cu peste 20.000 de urmăritori, el se recomandă ca jurnalist la “El Comandante Press”, ziar online pe care tot el l-a fondat, în 2024.












