Când gigantul britanic din industria băuturilor Diageo a acceptat, în iunie 2024, să cedeze controlul asupra Guinness Nigeria, puțini se așteptau ca tranzacția să se transforme, într-un timp atât de scurt, într-una dintre cele mai profitabile investiții realizate de o companie în Nigeria, scrie Bussines Insider.
Producătorul de bere era afectat de pierderile provocate de fluctuațiile cursului valutar, inflația reducea puterea de cumpărare a consumatorilor, iar mai multe companii multinaționale se retrăgeau din cea mai mare economie a Africii.
În timp ce mulți investitori își reduceau expunerea pe piața nigeriană, compania Tolaram Corporation, cu sediul în Singapore, a cumpărat, în 2024 de la Diageo participația de 58,02% din Guinness Nigeria pentru aproximativ 70 de milioane de dolari. La prețul de închidere al acțiunilor de marți, această participație valorează acum circa 355 de milioane de dolari, adică de peste cinci ori mai mult decât prețul de achiziție.
Familia din spatele grupului Tolaram este familia Aswani (Vaswani), de origine sindhi. În prezent, grupul este condus de Mohan Vaswani, Sajen Aswani și Haresh Aswani. Sursa foto: tolaram.com
Investiția a început, totodată, să genereze un flux constant de venituri.










