Un val de căldură se va extinde și intensifica treptat în România dinspre regiunile vestice, începând de joi, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

„Din data de 30 iulie vom vorbi de un val de căldură ce se va extinde și intensifica treptat în țara noastră, dinspre regiunile vestice, iar intensitatea maximă a acestuia urmând a se realiza cel mai probabil în perioada 3 – 6 august. ”, potrivit meteorologilor.

ANM atenționează că în următoarele zile tendința la nivelul Europei este de persistență a unui regim de presiune ridicat și doar în nordul continentului și în zona Oceanului Atlantic vor domina zone cu presiune scăzută, ceea ce va conduce un regim pluviometric deficitar în cea mai mare parte a zonei.

Acest lucru se va corela și cu prezența unei dorsale de aer foarte cald, nord-african, orientată peste sudul, centrul și sud-estul continentului, conform Agerpres.

„Și în alți ani, în luna august ne-am mai confruntat cu valuri de căldură. Amintim aici: perioada 8 – 28 august 2024, cu un maxim al temperaturii aerului de 41,1 grade la Zimnicea înregistrat în ziua de 14 august; perioada 1 – 7 august 2017, cu un maxim al temperaturii aerului de 42,2 grade la Calafat înregistrat în ziua de 6 august; perioada 2 – 9 august 2012, cu un maxim al temperaturii aerului de 43,5 grade la Giurgiu înregistrat în ziua de 7 august”, mai spun meteorologii.