Lipsa unor repere clare poate genera iritabilitate, neliniște sau anxietate latentă, emoții care se descarcă adesea prin conflicte și certuri. FOTO: Shutterstock
Vacanța de vară vine cu mai mult timp pentru joacă, excursii și zile petrecute în familie. Vine însă și cu mai multe ocazii de ceartă. După câteva zile fără școală, prin casă, în mașină sau pe plajă încep să se audă inevitabilele: „Nu e corect!”, „Mi-a luat jucăria!”, „Spune-i să mă lase în pace!”.
Frații se ceartă mai des, verii nu se mai înțeleg la fel de bine, iar joaca alături de alți copii se poate transforma rapid într-un șir de negocieri și supărări.
De ce se înmulțesc conflictele tocmai în perioada în care copiii sunt – sau ar trebui să fie – mai relaxați? Psihologul și consilierul vocațional Mădălina-Florentina Bădulescu explică ce rol au schimbarea rutinei, oboseala și timpul îndelungat petrecut împreună, dar și când ar trebui să intervină părinții și cum îi pot ajuta pe copii să își găsească singuri o soluție.
De ce se ceartă mai mult copiii în vacanță?







