Guvernul Italiei a reintrodus reducerea temporară a accizelor la motorină, ca răspuns la şocul energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu, care a dus la proteste extinse faţă de creşterea preţurilor combustibililor şi pe fondul sporirii temerilor privind impactul fiscal al unor astfel de decizii, transmit agențiile de știri DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Majorarea preţurilor energiei şi a preţurilor de consum, în urma războiului din Iran, reprezintă o dificultate majoră pentru autorităţile de la Roma, care încearcă să protejeze puterea de cumpărare a gospodăriilor şi industriile mari consumatoare de energie, în timp ce menţin direcţia de reducere a deficitului convenită cu UE.
Conform decretului anunţat luni seara, până în 6 august, preţul motorinei pentru consumatori va fi redus cu 0,17 euro pe litru. Măsura nu se aplică şi în cazul benzinei.
Ministrul de Finanţe, Giancarlo Giorgetti, a declarat că măsura va costa statul aproximativ 125 milioane de euro, inclusiv reduceri separate de impozite pentru şoferii de camioane şi fermieri.















