Alimentare cu motorină / Sursă: Haveseen | Dreamstime.com

Ministerul Finanțelor a anunțat că va aplica o reducere temporară cu 20% a accizei la motorina standard, în perioada 16-31 august, și că situația va fi reevaluată la fiecare două săptămâni.

Instituția spune că a luat această decizie după analizarea indicatorilor de piață pe care îi prevede mecanismul din Legea 162/2006, o măsură care „răspunde creșterii semnificative a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă și are ca obiectiv limitarea presiunii asupra populației și economiei”.

„Am construit acest mecanism tocmai pentru ca statul să poată interveni rapid și țintit atunci când evoluțiile din piață o cer, fără măsuri fiscale fixe care să producă efecte bugetare indiferent de condițiile reale. Datele pentru a doua jumătate a lunii august arată presiuni semnificative: cotațiile Platts pentru motorină au crescut cu peste 34%, iar prețul mediu la pompă cu peste 23%. În aceste condiții, mecanismul se activează și acciza scade cu 20%”, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, citat în comunicatul ministerului.

El a precizat că intervenția este una „temporară, calibrată pe evoluția pieței”, care reduce „presiunea asupra populației și companiilor, păstrând în același timp controlul asupra impactului bugetar”.