Dronă Shahed Foto: social media / WillWest News / Profimedia
Rămășițele dronei doborâte duminică și a rachetei trase de pe avionul F-16 sunt căutate în prezent de echipe ale Gărzii de Coastǎ, cu două ambarcațiuni, în apele teritoriale ale României, precizează Ministerul Apărării într-un comunicat de presă.
Nu au fost găsite până în prezent nici rămășițele dronei doborâte sâmbătă în apropiere de Sfântu Gheorghe. MApN afirmă că drona a căzut într-o zonă nelocuită, greu accesibilă, iar căutările vor fi reluate luni.
În schimb, drona care a fost doborâtă lângă localitatea Padina din județul Buzău a fost găsită. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a concluzionat că este de tip Shahed, un model folosit de Rusia în războiul împotriva Ucrainei.
În momentul în care a anunțat doborârea celei de-a treia drone, președintele Nicușor Dan a învinuit direct Rusia pentru incursiunile pe teritoriul României.














