Căutările efectuate de echipele Ministerului Apărării Naționale pentru identificarea resturilor dronei doborâte sâmbătă în județul Tulcea și ale rachetei interceptoare au fost întrerupte din cauza condițiilor din teren și vor fi reluate duminică, anunță MApN într-un comunicat.

Potrivit MApN, drona a fost doborâtă de o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române la aproximativ 10 kilometri vest-nord-vest de localitatea Sfântu Gheorghe, într-o zonă nelocuită, cu teren greu accesibil.

Ministerul precizează că dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

- articolul continuă mai jos -

În cursul dimineții de sâmbătă, Rusia a continuat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, situate în apropierea frontierei fluviale cu România.