Avion de vânătoare F-16 al Forțelor Aeriene Române. Sursă foto: Cristian Cristel / Xinhua News / Profimedia
O dronă a cărei proveniență nu a fost încă identificată până în acest moment a fost doborâtă, vineri, de un F-16 românesc, în zona Padina-Pogoanele. Și MApN a indicat anterior Padina drept zona în care resturile vehiculului aerian fără pilot au căzut.
Potrivit Instituției Prefectului Buzău, drona a fost doborâtă într-o zonă agricolă.
„A picat într-o zonă agricolă, pe câmp undeva, într-o zonă nelocuită, între Padina și Pogoanele. A fost doborâtă de un avion F-16 de vânătoare NATO. A putut să tragă în ea de la altitudine mai mare, pentru că drona nu zbura prea sus, și a putut să tragă de sus în jos și-a putut s-o doboare. A căzut pe un câmp, o zona nelocuită”, a declarat vineri, pentru Agerpres, prefectul județului Buzău, Leonard Dimian.
Potrivit acestuia, la fața locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău.














