Papa Leon al XIV-lea a cerut din nou duminică, după rugăciunea Angelus, negocieri pentru a se obţine pacea în Orientul Apropiat şi Mijlociu, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Urmăresc cu îngrijorare persistenţa şi escaladarea violenţei în Ţara Sfântă, ale cărei victime au fost recent şi mulţi civili, în Cisiordania şi Gaza”, a spus suveranul pontif.

- articolul continuă mai jos -

„Fac un apel urgent pentru revenirea la negocieri pentru o soluţie politică justă, bazată pe demnitatea egală şi drepturile egale ale fiecărei fiinţe umane”, a continuat papa american.

„Îmi reiterez, de asemenea, apelul cu privire la situaţia din întreg Orientul Mijlociu, unde intensificarea operaţiunilor militare a reaprins violenţa şi distrugerea, punând în pericol grav viaţa multor civili şi exacerbând penuria de apă potabilă şi de electricitate”, a adăugat Leon al XIV-lea.