„Stânjenitor”. „Așa comunică conducătoarea unei țări?”. „Să-și ia o menajeră și să meargă la culcare”. Japonezii au răspuns rapid la postarea neobișnuită a prim-ministrului Sanae Takaichi, în vârstă de 65 de ani, care a menționat luni că, datorită weekendului festiv prelungit, a reușit pentru prima dată să doarmă cinci ore consecutiv, relatează Agenția de presă Rador, care citează Corriere della Sera, preluat de Agenția de presă Rador.
- articolul continuă mai jos -
„De când sunt prim-ministru, am dormit între zero și trei ore pe noapte”, a scris ea. „În sfârșit, am reușit să mă întorc la treburile casnice, cum ar fi călcatul, cusutul și spălatul batistelor. Îmi făceam griji că nu voi avea suficiente rufe ca să trec de finalul sesiunii parlamentare”.
În octombrie, în discursul ei inaugural ca președintă a Partidului Liberal Democrat, Takaichi declarase că doarme între două și patru ore pe noapte, convocând o întâlnire cu personalul ei la ora 3:00 dimineața. Liderul opoziției, Yoshihiko Noda, a numit-o „nebună”. Pe atunci însă, consensul cu Takaichi era foarte mare. Nu și astăzi. „Delegarea, pentru a se dedica sarcinilor pe care doar conducătorul unei țări le poate îndeplini, ar trebui să facă parte din munca ei”, a observat la o conferință de presă Yuichiro Tamaki, liderul partidului de opoziție DPFP. Un alt membru al opoziției, citat de ziarul „Mainichi”, a declarat: „Rareori am văzut un prim-ministru lăudându-se că nu doarme”. Nu numai atât, dar acum chiar PLD promovează somnul odihnitor într-un videoclip. „Prim-ministrul ar trebui să se odihnească, să ia decizii cu o minte proaspătă”, spun membrii din partid.










