Când vorbesc despre mersul pe jos, românii se gândesc aproape exclusiv la sănătatea fizică. La kilograme în minus. La inimă. La condiția fizică. Foarte puțini îl asociază, însă, cu ceea ce pare să lipsească tot mai mult din viața de zi cu zi: liniște, claritate mentală, echilibru emoțional și capacitatea de a gestiona stresul.
Acesta este unul dintre cele mai importante rezultate ale celui mai recent studiu realizat de Unlock Reseach la cererea MedLife, privind percepția românilor asupra activității fizice și relația dintre mișcare, sănătatea emoțională și stilul de viață.
În același timp, cercetarea arată că mersul pe jos a devenit o prezență tot mai rară în viața românilor. Peste jumătate dintre respondenți (56%) își petrec cea mai mare parte a zilei de lucru stând jos, doar 26% merg frecvent pe distanțe mai lungi și numai 12% spun că obișnuiesc să facă drumeții sau să parcurgă trasee în natură.
Potrivit reprezentanților MedLife, poate cea mai importantă concluzie a studiului nu este despre cât de puțin mergem, ci despre cât de puțin înțelegem ce pierdem.
Românii văd mersul pe jos ca pe un exercițiu, nu ca pe o formă de prevenție







