Sorin Grindeanu. Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul său „va fi pregătit și pentru acest scenariu” în cazul în care se va ajunge la alegeri anticipate, dar „nu e unul de dorit”.

Liderul PSD a reacționat ironic, luni seară, la România TV, când i s-a spus că există voci care susțin că social-democrații sunt „înspăimântați” de posibilitatea unor alegeri anticipate.

„Da, tremur tot. Nu e un subiect pe care să nu îl fi luat în calcul. Tot timpul în momentul în care avem o situație de acest tip, constituțional este și să poți să intri în scenariul de anticipate. Partidul Social Democrat, dacă acolo se va ajunge, va fi pregătit și pentru acest scenariu. Nu e unul de dorit, eu nu mă ascund să spun acest lucru, vedem situația în care suntem, dar nu trebuie să îl excludem”, a răspuns Sorin Grindeanu.

Conform Articolului 89 din Constituție, președintele Nicușor Dan „poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.