Sorin Grindeanu la Parlament, în 29 iunie 2026. Credit: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că sunt necesare noi consultări pentru formarea viitorului Guvern și a estimat că aceste discuții se vor desfășura probabil „în jurul datei de 15 august”.

Liderul PSD a fost întrebat, miercuri, într-o conferință de presă la Parlament, dacă el consideră că ține de partide să vină întâi cu o majoritate sau mai degrabă președintele ar trebui să propună întâi un candidat la funcția de prim-ministru.

„Cred că mai întâi trebuie să existe încă o tură de consultări, înainte de a se întâmpla ceva, și probabil că va fi această tură de consultări, cred eu, în jurul datei de 15 august, atunci, astfel încât să vedem dacă s-au schimbat anumite lucruri. Cred că așa trebuie început”, a răspuns Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă se așteaptă să se schimbe ceva, având în vedere că ultimele consultări nu au avut efectul scontat, el a adăugat: „Sincer, da, sunt optimist din acest punct de vedere, așa cum v-am spus și ieri”.