Șeful PSD Sorin Grindeanu a declarat luni despre alegerile anticipate că reprezintă ”un scenariu” care nu poate fi exclus, dar care „nu se poate întâmpla de pe o săptămână pe alta”. Pe de altă parte, el a avertizat că PSD nu va vota legile necesare pentru PNRR în forma trimisă de guverul Bolojan în Parlament.

„E un scenariu (alegerile anticipate – n.red.) pe care nu poţi să-l excluzi niciodată. E pe masă. E un scenariu care nu se poate întâmpla de pe o săptămână pe alta. Deci, dacă s-ar intra în acest scenariu, ar fi alegeri undeva în toamna acestui an, târzie. E un scenariu care ar arunca într-un soi de instabilitate continuă, să zicem, scena politică şi economică, în primul rând. Şi ăsta e de fapt principalul criteriu după care trebuie să ne uităm. Dar e şi acesta un scenariu. N-avem niciun fel de problemă să intrăm şi în acest scenariu. Nu-l văd unul fericit, nu văd să se schimbe peste noapte şi vă spun ceva, ce am spus la Cotroceni legat de acest scenariu. Evident că vom intra în alegeri pe bază de reciprocitate. Dacă USR şi PNL au decizii prin care spun că nu mai fac majorităţi cu PSD, evident, vom avea şi noi acelaşi lucru. Adică să nu credeţi că PSD-ul rămâne doar pe post de încasator de sac de box, dar când ai nevoie de voturi în Parlament, cum ar fi acum la legile acestea, PSD-ul să le voteze. De aceea am spus la începutul intervenţiei mele că ar trebui să realizeze şi de la Cotroceni, şi de acum că cei care sunt în acest moment în arcul guvernamental ar trebui să realizeze foarte bine unde e PSD-ul – în opoziţie astăzi”, a declarat Grindeanu, citat de Agerpres.