Premierul interimar Ilie Bolojan a explicat de ce consideră că adoptarea legilor necesare pentru accesarea banilor rămași în PNRR „e vitală pentru România”, după ce Sorin Grindeanu declarase, în contextul negocierilor pentru soluționarea crizei politice, că „PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta”.

Primul motiv invocat de liderul PNL este finalizarea investițiilor.

„Cei peste 4,5 miliarde de euro nerambursabili, pe care îi mai avem la dispoziție dacă adoptăm legile, sunt banii pentru autostrăzi și căi ferate, pentru noile spitale și modernizarea școlilor, pentru investiții în energie sau blocuri de locuințe anvelopate. Aceste investiții vor dezvolta economic zonele conectate, vor asigura standarde europene în sănătate sau educație și vor face mai bună viața românilor din multe comunități”, a declarat Ilie Bolojan, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Un „pericol” care trebuie evitat

Ilie Bolojan susține că „agențiile de rating și investitorii își pot pierde încrederea în țara noastră” dacă România nu absoarbe fondurile rămase în PNRR, care „acționează ca un motor de creștere economică”.