Fostul ministru de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, se află în centrul unui nou scandal politic după ce a anunțat că părăsește definitiv viața publică pentru a ocupa o funcție de conducere în cadrul producătorului chinez de automobile electrice BYD, potrivit Mediafax.

Decizia a fost aspru criticată de premierul ungar Péter Magyar, care îl acuză că ar fi promovat interesele Chinei încă din perioada în care conducea diplomația de la Budapesta.

- articolul continuă mai jos -

Szijjártó, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului premier Viktor Orbán, a confirmat că a acceptat o „ofertă extrem de prestigioasă” din partea companiei chineze, unde va coordona relațiile externe și alte activități strategice.

Astfel, el pune capăt unei cariere politice de peste două decenii, în care a fost parlamentar din 2002 și ministru de Externe timp de aproape 12 ani, scrie TVP World.