Rusia planifică un posibil atac împotriva infrastructurii energetice sau de transport din statele baltice sau din Polonia, potrivit evaluărilor serviciilor de informații citate de președintele Lituaniei. Kremlinul a negat acuzațiile, scrie Reuters.
Șeful statului lituanian, Gitanas Nausėda, a declarat miercuri pentru Baltic News Service că semnalele serviciilor de informații indică un posibil atac al Rusiei asupra „infrastructurii critice”, dar că acesta nu ar fi un atac la scară largă.
Întrebat dacă o astfel de provocare ar avea scopul de a testa unitatea NATO, președintele lituanian a răspuns: „Am primit astfel de semnale de la serviciile noastre de informații. Acestea nu identifică un loc sau un moment specific, deoarece acest lucru este pur și simplu imposibil de determinat.”
El a adăugat: „Este vorba despre operațiuni cinetice – nu la scară largă, ci operațiuni cinetice țintite, care vor fi foarte probabil îndreptate împotriva infrastructurii critice.”
Informațiile provenite de la statele membre NATO, printre care Lituania și Letonia, arată că Rusia a întreprins diverse tentative de sabotaj, a declarat tot miercuri și președintele leton Edgars Rinkevics.













