Numărul vizitatorilor Bisericii fortificate din Moșna a crescut după ce, luna trecută, s-a prăbușit o parte din zidul medieval care înconjoară monumentul istoric de importanță națională, relatează Turnul Sfatului.
Primarul din Moșna, Gabriel Dumitru Nuțu, spune că oamenii care ajung în localitate și află de incidentul întâmplat luna trecută sunt curioși să vadă inclusiv ce s-a întâmplat în zona prăbușită a monumentului istoric.
- articolul continuă mai jos -
„Din păcate, lumea se adună că vor să vadă și când s-a întâmplat ceva rău. Am fi preferat să nu avem acest tip de «atracție». Era mult mai bine dacă nu se întâmpla și dacă se făcea. Vă dați seama că s-a încercat atâta timp să se facă consolidarea și punerea turnului în siguranță și s-a întâmplat (prăbușirea – n.r.) dincoace, unde nimeni nu se aștepta”, a declarat edilul.
Primarul a declarat că deocamdată sunt menținute măsurile de siguranță stabilite pentru a asigura protecția cetățenilor și a preveni degradarea de mai departe a monumentului istoric.






