Muzeul Judeţean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Pietroasa Mică – Gruiu Dării, unul dintre cele mai importante puncte de interes arheologic din ţară, care ar putea deveni un pol naţional de valorificare a patrimoniului cultural şi turistic, în ciuda slabei finanţări, a riscurilor naturale şi a posibilelor intervenţii negative provocate de om, relatează Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit conducerii instituţiei, campania din anul 2026 reprezintă o continuare a lucrărilor din anii precedenţi, în scopul aprofundării informaţiilor privind locuirea şi evoluţia comunităţilor care au trăit în zonă. În apropierea sitului de la Gruiu Dării, la circa doi kilometri sud-vest, a fost descoperit celebrul tezaur Cloşca cu Puii de aur, iar la aproximativ patru kilometri sud se află castrul şi termele romane de la Pietroasele, transmite Agerpres.

„Tezaurul de la Pietroasele rămâne, fără îndoială, cea mai spectaculoasă descoperire arheologică realizată pe teritoriul judeţului Buzău şi una dintre cele mai importante din patrimoniul cultural european. Totuşi, cercetările desfăşurate în ultimele decenii au demonstrat că valoarea excepţională a zonei Pietroasele nu se rezumă la celebrul tezaur. La Pietroasa Mică – Gruiu Dării au fost identificate şi cercetate vestigii care documentează o locuire de lungă durată, din epoca bronzului până în perioada dacică. În ultimii ani au fost descoperite locuinţe incendiate, complexe gospodăreşti, ceramică întreagă sau reconstituibilă, unelte, obiecte din fier şi bronz, piese de podoabă şi numeroase elemente care permit reconstituirea modului de viaţă al comunităţilor din secolele I î.Hr. – I d.Hr. De o importanţă deosebită sunt descoperirile care contribuie la înţelegerea organizării interne a aşezării dacice şi a relaţiei acesteia cu ansamblul arheologic de la Pietroasele, incluzând castrul şi termele romane. Practic, cercetările completează imaginea unei zone care a avut o importanţă strategică majoră timp de peste două milenii”, a declarat, pentru Agerpres, directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache.