În ultima perioadă, grupurile de turiști care ajung în centrul Sibiului, după ce fotografiază casele cu „ochi”, Podul Minciunilor sau impozanta Biserică Evanghelică, se mai opresc în fața unui mic obiectiv, scrie Turnul Sfatului.

În curtea bisericii, o siluetă de piatră atrage discret privirile curioase ale turiștilor. Pentru trecătorii străini, este un fundal pentru fotografii pentru Instagram; pentru comunitatea locală, însă, poate reprezenta un simbol al unei tradiții de două decenii care se luptă să nu fie uitată. Ne referim, desigur, la tradiția găzduirii de către Sibiu a calfelor călătoare, pentru că mica sculptură care nimerește în obiectivele turiștilor a fost realizată de o calfă din Germania încă în anul 2013. Aceasta a fost însă „inaugurată” în curtea bisericii abia recent, la 12 ani după ce a fost creată. De la Anda Ghazawi, reprezentantă a Asociației Casa Calfelor, aflu că e un moment rar în care meșteșugul calfelor a ieșit din depozite sau din podul casei calfelor la lumina zilei…

- articolul continuă mai jos -

Am întrebat-o pe Anda Ghazawi care e povestea acestei lucrări, devenită acum noua atracție a turiștilor – locali și străini. Aceasta începe în vara anului 2013. Autoarea este Kyrilla Schulze, o tânără pietrară venită la Sibiu din Germania, dintr-o familie cu vechi tradiții în meșteșugărit: „Kyrilla a fost trei ani la Sibiu. În familie sunt patru surori și toate au fost în această călătorie: două dintre ele sunt croitoare, una tâmplar și ea – pietrar”.