El a răspuns astfel, întrebat care e atmosfera în PNL după decizia Tribunalului Bucureşti la contestaţiile depuse de o parte din membrii din conducerea liberală faţă de deciziile adoptate la congresul extraordinar al partidului din 21 iunie, în condiţiile în care luni a venit şi motivarea la această decizie.
„Suntem puşi în situaţia să ne reîntoarcem la funcţionarea după vechiul statut, cu vechea structură de conducere. Dar acest lucru nu poate să schimbe voinţa partidului, nu poate să schimbe direcţia pe care el şi-a asumat-o şi pe vechea structură şi pe noua structură, iar cei care au generat aceste aspecte în justiţie, cei care au depus contestaţiile, nu au o dispută cu mine în calitate de preşedinte, ci disputa pe care o au e cu membrii de partid care au fost la congres, care au votat un statut şi cu miile de membri PNL din ţara asta, care ne-au dat un semnal că acest partid, dacă vrea să-şi recâştige credibilitatea (…) atunci nu mai poate să facă exact aceleaşi greşeli pe care le-a făcut în anii trecuţi, pentru că nu va obţine decât aceleaşi rezultate proaste”, a declarat Ilie Bolojan, la postul B1Tv.
El a subliniat că partidul pe care-l conduce va trece printr-o perioadă de reformă internă.











