Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a convocat joi liderii formațiunii într-o ședință informală desfășurată în format hibrid, pentru a trasa liniile de acțiune ale partidului în urma cutremurului juridic provocat de Tribunalul București.

Întâlnirea a vizat două planuri critice: deblocarea situației administrative interne și mobilizarea parlamentară pentru salvarea fondurilor din PNRR, anunță Biroul de presă al PNL într-un comunicat de presă.

- articolul continuă mai jos -

Ca urmare a deciziei instanței de a suspenda hotărârile Congresului PNL din iunie 2026, partidul este obligat să facă un pas înapoi în timp din punct de vedere organizatoric. Ilie Bolojan a anunțat că, până la clarificarea litigiilor, PNL va funcționa în baza statutului adoptat anterior, în iulie 2025.

Deși conducerea liberală insistă că toate procedurile de la ultimul Congres au respectat „spiritul și litera legii”, bătălia juridică a devenit acum o prioritate zero pentru aparatul de partid.