- articolul continuă mai jos -
Sentința Tribunalului presupune că PNL revine la starea de după Congresul din 12 iulie 2025, respectiv de la momentul în care Bolojan a fost ales președinte, în echipa de conducere aflându-se însă și puciștii pe care vrea să-i dea afară din partid, respectiv trei prim-vicepreședinții Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc și Adrian Veștea. De altfel, partidul a trimis un comunicat de presă în care admite că activitatea partidului se va desfășura în conformitate cu „statutul adoptat la Congresul de anul trecut”, că respectă decizia instanței”, dar că în același timp formațiunea va folosi toate căile legale pentru apărarea votului exprimat în congresul din 21 iunie.
„Precizăm de asemenea că instanța nu a dat dreptate contestatarilor, ci a decis, în mod provizoriu, suspendarea unor hotărâri și decizii ale PNL până la judecarea pe fond a speței”, se mai arată în comunicatul transmis de PNL.
În același timp, mai mulți liberali critică decizia instanței în mod deschis. Liderul PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru afirmă că „justiția totalitară” a anulat decizia PNL de a „NU face coaliție cu PSD”.
„Suntem practic acum ca în vara lui 1946, când PNL era sub un asediu. Dupa deciziile complet injuste ale Tribunalului Ilfov, noile postulate ale justiției Savonea-PSD, arată că PNL este sub un asalt fără precedent de către sistemul care dorește ca PNL să fie încolonat și subordonat. Nu se va reuși acest lucru. Se continuă ceea ce au început președintele Dan, PSD, trădătorii din PNL și încercarea de prelua ostil și cu forța justiției strâmbe conducerea celui mai vechi partid democratic din UE. Tot ce a decis PNL în iunie rămâne legitim și valid. Vocea a peste 2.500 de delegați ai Congresului Național al PNL reprezintă expresia legitimă a voinței democratice a partidului. Nicio construcție procedurală și nicio dispută individuală nu poate substitui decizia adoptată de forul suprem al unui partid politic. Într-un partid democratic, suveranitatea aparține Congresului. Conducerea este aleasă de delegații desemnați statutar, iar hotărârile Congresului se bucură de prezumția de legalitate și legitimitate până la o soluție definitivă a instanțelor. PNL nu poate fi ținut captiv de acțiunile unui grup restrâns care contestă deciziile majorității. Dezbaterea internă este firească, însă după vot, respectarea rezultatului este esența disciplinei și a democrației interne. Tentativele de blocare a funcționării partidului prin litigii succesive, prin acțiuni politice subversive, nu pot înlocui votul democratic al delegaților. Legitimitatea politică se construiește prin participare și vot, nu prin încercarea de a răsturna decizii colective prin conflicte judiciare. PNL își continuă activitatea în baza hotărârilor adoptate de Congres și de organele statutare. Partidul are obligația de a funcționa și de a-și respecta propriile reguli și deciziile adoptate în mod statutar. Respectul pentru democrația internă înseamnă respectul pentru majoritate! Cei care pierd un vot au dreptul să conteste prin căile prevăzute de lege, dar nu pot pretinde că voința majorității încetează să existe. Se pierde din vedere ca un partid într-o democrație este o asociație de drept privat cu membri care îndeplinesc o funcție publică în cadrul sistemului democratic. Autonomia lor internă este protejată atât de Constituție, cât și de lege! Un partid politic nu poate funcționa dacă fiecare decizie adoptată de mii de delegați poate fi blocată la nesfârșit de acțiuni promovate de câțiva membri. Justiția are rolul de a verifica legalitatea procedurilor, nu de a substitui voința politică exprimată în mod democratic de membrii unei formațiuni. Instanța nu alege conducerea unui partid; aceasta este aleasă de membrii săi, potrivit statutului. Sau poate ar trebui să ne consultăm cu judecătorii Tribunalelor Ilfov și București înainte de a ne alege conducerea?! PNL merge înainte (…)” a transmis Muraru.








