China a realizat cu succes primul test de recuperare a unei trepte de rachetă de clasă orbitală cu ajutorul unei platforme maritime, marcând un nou pas în dezvoltarea tehnologiilor reutilizabile pentru lansările spațiale, relatează Reuters.

Reușita este considerată importantă pentru reducerea costurilor de acces la spațiu și pentru consolidarea competitivității industriei spațiale chineze.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit presei de stat chineze, testul a implicat un sistem experimental bazat pe o plasă instalată pe o platformă aflată în largul mării, destinată capturării propulsorului după revenirea controlată pe Pământ.

Testul a fost efectuat cu o rachetă Long March 10B, lansată de la centrul spațial comercial din insula Hainan.