Ministrul spaniol al ”Politicilor teritoriale și al memoriei democratice”, Ángel Víctor Torres, a anunțat că a inclus monumentului dedicat românilor căzuți la Majadahonda în catalogul simbolurilor contrare Memoriei Democratice. Acesta va fi demolat, notează Noticias de Majadahonda.

Această măsură include alte trei vestigii ale regimului franquist din Tenerife, Murcia și Almería.

- articolul continuă mai jos -

„Îndepărtarea acestor vestigii este un act de demnitate democratică și o garanție că noile generații nu vor moșteni spații publice dominate de exaltarea urii și a dictaturii”, a afirmat ministrul.

Monumentul a fost inaugurat în 1970 pentru a-i omagia pe Ion Moța și Vasile Marín, lideri ai Gărzii de Fier române, decedați în 1937 în timp ce luptau alături de trupele franquiste.