Procurorii militari au instituit sechestru pe bani și bunuri ale șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, în dosarul achiziției de către SMURD a unui elicopter. Măsuri similare au fost puse și asupra unor firme, una dintre ele fiind Omniasig. Compania precizează că nu i-au fost sechestrate conturile, ci doar asupra unui imobil, și că nu este investigată în cadrul procesului penal.

„Compania cooperează pe deplin cu autoritățile, în conformitate cu obligațiile sale legale. Subliniem faptul că Omniasig nu are calitatea de parte investigată în cadrul procesului penal, ci exclusiv calitatea de parte responsabilă civilmente, în condițiile prevăzute de lege. Compania a acționat cu bună-credință, în baza obligațiilor sale contractuale și în cadrul instituțional aplicabil, în vederea înlocuirii aeronavei pierdute cu un echipament ce are caracteristici tehnice superioare”, se spune într-un comunicat al companiei.

„Nu au fost poprite conturile bancare”

Omniasig precizează că își va exercita „toate drepturile și căile legale pentru protejarea intereselor sale”.

„În ceea ce privește măsurile dispuse de autorități, dorim să precizăm că măsura asigurătorie dispusă constă exclusiv în instituirea unui sechestru asigurător asupra unui bun imobil aflat în patrimoniul companiei. Nu a fost instituită nicio măsură de poprire sau de indisponibilizare a conturilor bancare ale Omniasig, așa cum a apărut eronat în unele articole de presă”, precizează sursa citată.