Parchetul militar a decis miercuri instituirea sechestrului asigurător în dosarul elicopterului SMURD achiziționat conform procurorilor fără plata taxelor, au declarat surse pentru G4Media. Procurorii au decis punerea sub sechestru a conturilor reprezentanței Airbus în România, a conturilor asigurătorului elicopterului, Omniasig, dar și a celor 17 suspecți implicați în dosar. Afectat de măsură este și seful DSU, Raed Arafat. Prejudiciul calculat de procurori în dosar depășește 4 milioane de lei.
- articolul continuă mai jos -
UPDATE 21:00 OMNIASIG a transmis că ”a luat act de măsurile dispuse de autoritățile competente în cadrul unei investigații aflate în desfășurare privind despăgubirea prin înlocuire, în 2017, a unui elicopter SMURD, distrus într-un accident aviatic din 2016, cu o aeronavă mai nouă, cu echipament și dotări tehnice superioare. Compania cooperează pe deplin cu autoritățile, în conformitate cu obligațiile sale legale”:
”Subliniem faptul că OMNIASIG nu are calitatea de parte investigată în cadrul procesului penal, ci exclusiv calitatea de parte responsabilă civilmente, în condițiile prevăzute de lege. Compania a acționat cu bună-credință, în baza obligațiilor sale contractuale și în cadrul instituțional aplicabil, în vederea înlocuirii aeronavei pierdute cu un echipament ce are caracteristici tehnice superioare, contribuind astfel la asigurarea continuității capacității operaționale a serviciului de urgență și menținerea capacității esențiale pentru salvarea de vieți.







