Poziția de forță a Pfizer, care în timpul negocierilor cu România pentru stingerea unei datorii de 600 de milioane de euro către producătorul de medicamente, s-a adresat unei instanței belgiene și a obținut sechestru pe conturile unei companii de stat, ar fi fost cauzată de atitudinea părții române, au declarat pentru G4Media surse apropiate de dosar.
- articolul continuă mai jos -
Primul reproș se leagă de faptul că, în România, ar fi apărut în spațiul public aspecte confidențiale din cadrul negocierilor care au avut loc în aprilie, la Washington, iar al doilea, de lipsa unei liste a Ministerului Sănătății cu medicamente care să fie furnizate de Pfizer în contul datoriei – aspect convenit în SUA.
”Nu pot să vă confirm acest lucru pentru că nu îl cunosc. În ceea ce mă privește, nu a existat nicio încălcare a confidențialității (…) La Ministerul Finanțelor a existat o listă cu produse farmaceutice din gama Pfizer până să plecăm în Washington, ea a fost concepută de Ministerul Sănătății încă de dinaintea delegației”, a declarat deputatul PSD Alexandru Rogobete, ministru al Sănătății la negocierile din aprilie, unde a luat parte alături de ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare.
Pfizer România nu a răspuns întrebărilor legate de confidențialitate și furnizarea listei, dar a transmis că ”Hotărârea instanței belgiene reflectă importanța obligațiilor contractuale care au stat la baza unui răspuns european de succes în timpul pandemiei, construit pe principiul solidarității între statele membre”. Datoria de 600 de milioane de euro provine din faptul că, în 2021, România a comandat doze de vaccinuri anti-COVID, iar ulterior a anulat livrările.









