Consilierul prezidențial Valentin Naumescu, specializat în chestiuni europene, a explicat, joi, că UE nu mai trebuie prezentată și explicată societății și electoratului doar ca o „pușculiță de bani” și că ar trebui să începem să cultivăm un nou discurs despre relevanța Uniunii Europene pentru România.

„De ce avem nevoie de UE? Pentru că «ne dă bani» de 20 de ani? Nu, nu din acest motiv! Opriți acest discurs simplist, este o capcană pe termen lung! Schimbarea de esență a discursului politic din România față de UE, la 20 de ani de la aderare, a devenit o necesitate și o urgență. E deja târziu, ca să fim sinceri, dar încă nu e prea târziu pentru a evita o capcană politică pe care dușmanii UE din exteriorul și interiorul țării abia o așteaptă”, a scris Valentin Naumescu pe pagina sa de Facebook.

- articolul continuă mai jos -

Consilierul prezidențial a precizat că, timp de două decenii, elitelor politice din România le-a fost simplu și comod să vorbească în favoarea UE cu argumentul fondurilor europene. Astăzi, numai cine nu citește chiar nimic nu știe fraza-clișeu că „pentru fiecare Euro contribuit, UE ne-a dat trei Euro” sau, pentru cine vrea să dea și cifre mai concrete, „am contribuit cu 30 de miliarde de Euro și am primit 100 de miliarde”.