Europarlamentarul român Victor Negrescu. Credit foto: STR/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
România are un raport pozitiv în relaţia cu Uniunea Europeană, pe zona de bani europeni, contribuind cu aproximativ 30 de miliarde de euro la bugetul comun european şi primind peste 100 de miliarde de euro, a afirmat sâmbătă europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.
„În concluzie, România are un raport pozitiv în relaţia cu Uniunea Europeană pe zona de bani europeni. Am contribuit cu aproximativ 30 de miliarde de euro la bugetul comun european şi am primit peste 100 de miliarde. Potenţialul este mult mai mare de atât. Trebuie să identificăm şi alte resurse financiare, fie că vorbim de fondurile disponibile prin Banca Europeană de Investiţii, fie că vorbim de alte programe disponibile direct la Bruxelles, trebuie să ne gândim la toate aceste elemente”, a spus Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European, în cadrul unui eveniment intitulat „Transylvania EU Funds Day”, organizat sâmbătă la Alba Iulia, relatează Agerpres.
Eurodeputatul a menţionat că, în prezent, 9 din 10 investiţii publice din România s-au făcut folosind la un moment dat şi bani europeni, iar 60% din proiectele realizate în prezent implică într-o mare măsură aceste fonduri europene.











