Începând cu primele zile din iulie 1941 armata română în colaborare cu cea germană au început eliberarea teritoriile ocupate cu un an înainte de URSS în urma Pactului Ribbentrop – Molotov. Primele victime civile ale acestui război au fost evreii din Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, cu precădere din zonele rurale. Masacrele comise de armata română, jandarmi, civili, mai ales ucraineni și uneori români, au făcut parte dintr-un plan pregătit înainte de intrarea României în război pe 22 iunie 1941 al cărui principal autor a fost autoproclamatul Conducător al țării, Ion Antonescu.
- articolul continuă mai jos -
“Noi locuiam pe malul Prutului, în satul Duruitoarea Veche. Armata română n-a trecut imediat Prutul, trăgeau cu tunurile, cădeau ghiulele și noi nu știam care e situația, radio n-aveam, ziare nu erau. Ne-am refugiat mai departe de graniță, în satul Briceva, unde locuiau mulți evrei, iar noi aveam acolo niște cunoștințe, unde ne-am oprit seara. Atunci am auzit împușcături. Ni s-a spus că a început împușcarea evreilor din sat, unde locuiau vreo 3000 de evrei.” își amintește Shabs Roif, care avea 11 ani în acele zile.
“Sătenii ne-au jefuit, ne-au luat căruța și atunci noi am pornit pe jos, dar mergeam doar noaptea, deoarece ne temeam de întâlniri neprielnice pentru noi. Am ajuns la satul Văratec, la circa trei km de satul nostru, era dimineață și speram să ajungem acasă când am fost prinși de jandarmi. Eram 26 de persoane, inclusiv copii, și ne-au închis într-un sarai (staul – n.r.) de vite. Atunci am auzit pe șeful de post, prin crăpăturile ușii saraiului spunând: ‘Luați masa mai repede și duceți-i acolo în râpa din Văratec unde îi împușcați de toți evreii.’
