Pasajul suprateran de pe Centura Oradea, la intersecţia cu Centura Oşorhei, a fost finalizat şi deschis miercuri traficului, fiind o investiţie de 27,5 milioane de lei realizată prin PNRR, în parteneriat cu CNAIR şi Primăria municipiului, transmite Agerpres.

„Este cel de al doilea pasaj din cele opt pe care Consiliul Judeţean le realizează până în august în cele mai importante intersecţii din judeţul Bihor. Prin construirea acestui pasaj urmărim ca timpul petrecut în trafic de noi toţi să se reducă cât mai mult, să reducem aglomeraţia şi poluarea şi, de asemenea, să oferim posibilitatea dezvoltării economice a zonelor din judeţ”, a declarat, pe teren, preşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan.

- articolul continuă mai jos -

Din partea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), şefa Departamentului Obţinere Finanţări, Cristina Amărăzeanu, a afirmat că acest obiectiv face parte dintr-un amplu portofoliu de proiecte descentralizate de CNAIR către administraţiile locale.

Ea a subliniat importanţa colaborării între instituţii pentru finalizarea la timp a proiectelor finanţate prin PNRR.