Netflix a anunţat marţi că a încheiat acorduri cu mai multe grupuri media pentru a difuza anumite clipuri video ale acestora pe platforma sa, un indicator al accentului pus de gigantul serviciilor de streaming pe formatele scurte, transmite miercuri AFP, transmite Agerpres.
Aceste conţinuturi vor fi disponibile în Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Irlanda, Australia şi Noua Zeelandă de la începutul lunii august, potrivit unui comunicat al Netflix. Printre parteneri se numără giganţii din domeniul editorial precum Condé Nast (în special Vogue), Hearst Magazines (Elle şi Cosmopolitan, printre altele) sau PMX (care include Billboard şi Variety), dar şi People Inc (care publică revista People), BuzzFeed şi Tastemade (gastronomie).
- articolul continuă mai jos -
Toate aceste grupuri şi-au dezvoltat, de mai mulţi ani, producţia video pentru a se adapta la popularitatea acestui format. Aceste conţinuturi, a căror durată variază între 3 şi 20 de minute, vor fi disponibile pe platforma Netflix.
Dedicat iniţial filmelor, în cea mai mare parte lungmetraje, Netflix a deschis rapid uşa serialelor, însă de durată tradiţională, adică de cel puţin 22 de minute (pentru un episod de sitcom).











