Logourile unora dintre cele mai mari platforme de streaming în fața unui TV, FOTO: Shutterstock (Editare: Ion Mateș)

Netflix e liderul pieței de streaming la nivel mondial, însă când vine vorba de nominalizările la Premiile Emmy, considerate „Oscarurile televiziunii”, platforma rivală HBO Max a obținut cele mai multe nominalizări și în 2026.

Drama medicală „The Pitt” de pe HBO Max a obținut cele mai multe nominalizări (25) pentru ediția din 2026 a Premiilor Emmy, urmată de serialul de comedie Hacks (24 nominalizări), o altă producție a HBO ce poate fi văzută în streaming pe platforma gigantului Warner Bros Discovery.

Netflix a obținut cele mai multe nominalizări (16) pentru serialul său limitat de dramă „Beef”.

În total, producțiile disponibile pe HBO Max au obținut 122 de nominalizări, Netflix a primit 111, iar Apple TV, platformă care nu este disponibilă în România, a completat podiumul, cu 87 de nominalizări.