Marine Le Pen, lidera partidului Adunarea Națională (RN), a fost condamnată marți în apel la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare (sub supraveghere electronică), și la patruzeci și cinci de luni de ineligibilitate pentru o funcție publică, dintre care treizeci de luni cu suspendare, într-un vechi proces de deturnare a fondurilor Parlamentului European, scriu Reuters și AFP. Teoretic, ea ar putea candida din noul la președinție, dar lucrurile sunt neclare.
O decizie a instanței franceze a redus marți, la un proces judecat în apel, perioada în care lidera extremei drepte franceze (Adunarea Națională – RN) Marine Le Pen nu poate ocupa funcții publice.
Reducerea perioadei de interdicție îi redeschide calea pentru o candidatură la alegerile prezidențiale din 2027 – care până acum era imposibilă.
Însă instanța a dispus în același timp ca Le Pen să execute o pedeapsă de trei ani de închisoare.
Și deși judecătorii au spus că doi ani din pedeapsă sunt cu suspendare, i-a impus să poarte o brățară electronică la gleznă timp de un an, ceea ce va face ca o campanie prezidențială să fie dificilă atât din punct de vedere politic, cât și logistic.










