Antreprenorul american Bryan Johnson, un promotor al „prelungirii vieții” care își documentează constant eforturile de a-și reduce vârsta biologică, spune că suferă de gastrită atrofică autoimună (AIG), o boală incurabilă pe care a descoperit că o are abia în luna mai, relatează Gizmodo.
Johnson a scris într-un mesaj pe care l-a publicat pe rețeaua de socializare „X” că nu știe de cât timp suferă în mod real de AIG, afecțiune care provoacă deficit de vitamina B12 și de fier, ducând la anemie. Cu toate acestea, el a promis că va lucra la „abordări experimentale” pentru a găsi un tratament și i-a îndemnat pe toți cei care cercetează această boală să ia legătura cu el.
Johnson, în vârstă de 48 de ani, a pus apariția bolii pe seama alimentației nesănătoase din tinerețe, dar și a stresului asociat cu rolul de tată.
„În copilărie, mâncam cereale pline de zahăr, beam băuturi carbogazoase îndulcite și devoram mâncare de tip fast-food. Am avut câțiva ani sănătoși la începutul decadei de 20 de ani, dar apoi am devenit tatăl a trei copii și am început să construiesc o afacere”, a scris Johnson.
„Încercând să fac față acelui stres și ritm epuizant de muncă, mi-am neglijat sănătatea și am luat în greutate 18 kilograme. În doar câțiva ani am ajuns să sufăr de o depresie profundă și cronică. Undeva, în acea perioadă, organismul meu a început să dezvolte un proces autoimun care mi-a afectat mai întâi tiroida, iar apoi mucoasa stomacului”, a continuat Johnson.










