Karina Blanco era pe punctul de a începe ora de spinning pe care o predă atunci când pământul a început să se zguduie. Pe măsură ce seismul se intensifica, și-a luat geanta și a fugit afară împreună cu ceilalți, relatează BBC într-un reportaj.
„Când mi-am dat seama cât de grav este, am început să strig: «Fiica mea, fiica mea!». M-am urcat în mașină și am condus cât de repede am putut”, povestește Karina.
- articolul continuă mai jos -
Singura ei fiică, Fabiana, în vârstă de 12 ani, se afla acasă atunci când două cutremure puternice au lovit Venezuela, la doar câteva secunde unul după celălalt, pe 24 iunie. Al doilea seism, cu magnitudinea 7,5, a fost unul dintre cele mai puternice produse în țară în ultimul secol.
Când Karina a ajuns la blocul din cartierul Caraballeda, în statul La Guaira, cu greu și-a putut crede ochilor.













