Echipele de intervenție de urgență au reușit să-l salveze pe Hernán Gil la mai mult de 100 de ore după ce l-au localizat pentru prima dată sub 140 de tone de moloz, relatează BBC.

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a supraviețuit 8 zile sub dărâmături înainte de a fi salvat. Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, l-a vizitat joi pe Gil la spital, numindu-l un „miracol viu” într-un videoclip distribuit pe rețelele sociale.

Un pompier chilian a descris operațiunea de salvare a lui Gil drept „fără îndoială cea mai complexă și mai dificilă din punct de vedere tehnic cu care am avut de-a face”.

Allan Madrigal, paramedic la Crucea Roșie din Costa Rica, a declarat jurnaliștilor prezenți la fața locului că Gil „a ieșit în stare perfectă” din această încercare.

Madrigal este salvatorul care a auzit duminică strigătele slabe de ajutor ale lui Gil, venind din dărâmături.