sursa foto: Adobe România
Dacă vrei să știi ce crede cu adevărat o companie despre AI, nu citi strategia. Uită-te la ce caută când angajează. Adobe RTCDP București tocmai a dat un răspuns clar la această întrebare. Anunțul de angajare este locul unde intenția trebuie să devină concretă. Nu poți scrie că ești o companie AI-first și apoi să cauți același profil de inginer pe care îl căutai în 2019. La un moment dat, cele două lucruri nu mai pot coexista.
Și tocmai pentru că scrierea de cod este zona în care AI-ul a produs cel mai vizibil impact, este și zona în care job description-ul devine cel mai rapid un document care fie reflectă noua realitate, fie o ignoră. Un inginer care lucrează cu tooluri precum GitHub Copilot, Cursor sau Claude Code nu mai are același ritm, nu mai are aceleași blocaje, nu mai are aceeași nevoie de a ști totul din memorie. Profilul s-a schimbat. Întrebarea este dacă și cerințele s-au schimbat odată cu el.
Adobe RTCDP, echipa din București care construiește infrastructura pentru Real-Time Customer Data Platform, a ales să răspundă explicit la această întrebare.
De la Senior Backend Engineer la Senior Builder: jobul e același, omul căutat nu mai e







