Pregătiri la muzeul din Bayeux pentru transportul tapiseriei la Londra Foto: Lou Benoist / AP / Profimedia

Biletele pentru vizitarea Tapiseriei de la Bayeux, care va fi expusă la British Museum în această toamnă, s-au epuizat în puţin peste 24 de ore în această săptămână, relatează The Telegraph, citat de News.ro. Muzeul a declarat că a fost cea mai profitabilă zi de vânzări de bilete din istoria sa.

Înfăţişând cucerirea normandă a Angliei din 1066, prin bătălia de la Hastings, şi realizată acolo în anii 1070, Tapiseria de la Bayeux (o broderie) are o lungime uimitoare de 70 de metri şi, potrivit British Museum, prezintă 58 de scene detaliate, fiecare redată cu lână colorată pe pânză de in.

Împrumutată de la Muzeul din Bayeux, din Normandia, aceasta va fi expusă la British Museum în perioada 10 septembrie 2026 – 11 iulie 2027, fiind pentru prima dată în istoria sa de aproape 1.000 de ani când opera este expusă public pe teritoriul britanic.

Biletele pentru perioada septembrie-decembrie au fost puse în vânzare pentru public miercuri, 1 iulie. Până după-amiază, 80.000 de persoane se aflau la coadă online. La un moment dat, s-a înregistrat un timp de aşteptare de până la nouă ore. Până a doua zi, încă 40.000 de persoane interesate se aflau în coadă, dar au fost informate că biletele se epuizaseră. Persoanele care nu au reuşit să achiziţioneze bilete din prima tranşă vor mai avea două ocazii atunci când vor fi puse în vânzare alte bilete, în octombrie şi ianuarie.