Primele bilete pentru expoziţia dedicată tapiseriei de la Bayeux de la British Museum, care se deschide publicului la 10 septembrie, au fost puse în vânzare miercuri, muzeul londonez făcând apel la răbdare, transmite Agerpres.

La deschiderea caselor de bilete online, la ora locală 10:00 (09:00 GMT), mii de persoane erau conectate, iar timpul de aşteptare estimat pentru achiziţionarea unui bilet era de peste o oră, a constatat AFP.

- articolul continuă mai jos -

Directorul muzeului, Nicholas Cullinan, a declarat miercuri dimineaţă că se aştepta la o „cerere mare”. „La fel ca în cazul oricărui eveniment foarte popular, cum ar fi (festivalul de muzică de la) Glastonbury, de exemplu, pot exista perioade lungi de aşteptare”, a avertizat el la BBC.

Admirarea tapiseriei, care descrie cucerirea Angliei de către William (Wilhelm) Cuceritorul, duce de Normandia, în 1066, are un preţ: între 25 şi 33 de lire sterline (28-38 de euro).