Papa Leon pe insula Lampedusa Foto: RICCARDO DE LUCA / AFP / Profimedia
Într-o predică rostită sâmbătă în insula italiană Lampedusa, papa Leon a cerut Europei să facă mai mult pentru protecţia migranţilor,, informează AFP, preluată de Agerpres. Suveranul pontif a călcat pe urmele predecesorului său Francisc, care a făcut în 2013 prima deplasare în afara Vaticanului în aceeaşi insulă de numai 20 de km pătraţi dintre Tunisia şi Malta, devenită simbolul tragediilor migranţilor care încearcă să traverseze Marea Mediterană.
Vizita de o jumătate de zi a papei are loc la câteva săptămâni după ce Uniunea Europeană a adoptat noi măsuri privind migraţia, facilitând detenţia imigranţilor şi crearea de centre de reţinere la frontiere.
Papa a apreciat că „Europa este în măsură (…) să abordeze criza în mod organic, înscriind primul ajutor într-un plan strategic pe termen lung care să poată primi, proteja, promova şi integra migranţii, acţionându-se totodată pentru dezvoltare, astfel încât nimeni să nu fie constrâns să emigreze”.
El a înfierat „lipsa de interes pentru binele comun şi corupţia din ţările de origine, un sistem economic mondial care produce sărăcie şi excludere, teama care alimentează prejudecăţile şi dispreţul, (…) calculele criminale ale celor care obţin profituri din dramele altora”.











