Autoritățile ungare au revocat statutul de azil acordat fostului ministru polonez al Justiției Zbigniew Ziobro și fostului său adjunct Marcin Romanowski, ambii căutați în Polonia sub multiple acuzații de abuz de putere, transmite Mediafax.
Anunțul a fost făcut de ministrul polonez de Externe Radosław Sikorski, care a precizat că documentele de călătorie ale celor doi au fost, de asemenea, anulate.
- articolul continuă mai jos -
Într-o postare publică, Sikorski a declarat că a primit o „confirmare scrisă” din partea autorităților de la Budapesta privind revocarea protecției. Potrivit acestuia, și soția lui Ziobro, Patrycja Kotecka-Ziobro, a rămas fără protecția Ungariei.
„Roțile justiției se învârt încet, dar se învârt”, a transmis șeful diplomației poloneze, conform TVPWorld. Zbigniew Ziobro, figură influentă a fostei administrații conduse de partidul Lege și Justiție (PiS), este acuzat de comiterea a 26 de infracțiuni, inclusiv deturnare de fonduri publice și abuz de putere.












