Ce știm despre sistemul medical din România? Că este copleșit de birocrație, de un exod major de creiere, că în curriculumul medical actual nu este prevăzută formarea obligatorie a abilităților esențiale de gândire critică și morală aplicată și care să vizeze interacțiunea cu pacienții, cu aparținătorii, chiar și cu colegii (indiferent de poziția lor în ierarhie).
- articolul continuă mai jos -
Iar aici, printre toate aceste abilități mă refer la gândire critică în gândire clinică, comunicare medicală și comunicare în medicină – două lucruri foarte diferite și absolut necesare. Vizez narațiunea, construirea abilității de a ști să asculți și să ghidezi pacientul și persoanele apropiate, eficient și uman, nu doar mecanic. Capacitatea de ascultare activă, cultivată conștient cu scopul de a afla cât mai multe informații valoroase diagnosticării și tratării, fără a plasa accentul exclusiv pe simptome, ci cu intenția de a afla și posibile cauze și chiar soluții doar din dialog verbal, non-verbal și para-verbal.
Din punctul meu de vedere, toate aceste abilități ce țin de latura noastră umană nu sunt „soft skill-uri” – așa cum ar spune medicii cu orientare pur biomedicală, adică mecanică (în care pacientul este văzut ca o mașinărie care trebuie reparată piesă cu piesă) și la care încă se mai face referire la noi în țară, într-un stil peiorativ.
