Examenele Evaluării Naționale din acest an ne-au predat o serie de lecții nouă, profesori, părinți, societății „civile” și, poate, și Ministerului Educației și Cercetării, adică celor care mai credem în Educație și care, prin urmare, suntem dispuși să învățăm mereu. Mai ales din greșeli. Chiar și din greșelile noastre, lucru mai rar la noi, cei obișnuiți să vedem doar greșelile altora, scrie profesorul Mircea Bertea, într-un text publicat de HotNews în ziua în care sunt afișate rezultatele la Evaluarea Națională 2026.

Mircea Bertea este profesor doctor, formator naţional în didactici de vârf şi transdisciplinaritate, expert în management educaţional, evaluare şi acreditare, membru al Centrului Internaţional de Studii şi Cercetări Transdisciplinare din Paris și al International Association for Safe & Ethical AI (IASEAI) San Diego, California (USA). Consilier onorific al Ministrului Educației și Cercetării (ian.- dec. 2025). Din 1996, este profesor asociat al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, din aprilie 2003 fiind inclus în lista experţilor Uniunii Europene pentru Educaţie şi Cultură. Membru fondator și președinte executiv (din 2011) al Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România