Eric Zemmour liderul partidului Reconquete Foto: ABACAPRESS, Abaca Press / Alamy / Profimedia
Peste 200 de eurodeputaţi au solicitat luni deschiderea unei anchete asupra familiei politice din care fac parte Alternativa pentru Germania (AfD) şi formaţiunea franceză Reconquęte în Parlamentul European (PE), de extrema dreaptă şi suspectată că ar încălca valorile Uniunii Europene, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Această procedură ar putea duce la suspendarea finanţărilor europene acordate Europei Naţiunilor Suverane.
La originea acestei moţiuni se află un raport al Autorităţii pentru partidele politice europene, care enumeră o serie de publicaţii ale aleşilor grupului. Printre acestea se află o înregistrare video a unui deputat slovac care compară un migrant sudanez cu „un psihopat respingător şi murdar”, precum şi un comunicat de presă al unui partid bulgar care asimilează homosexualitatea pedofiliei.
De asemenea, figurează două înregistrări ale lui Eric Zemmour, şeful Reconquęte, între care una denumită „Furtul la Muzeul Luvru este un jihad zilnic”.









