Preşedintele Nicuşor Dan l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni pe preşedintele Statului Israel, Isaac Herzog, care se află într-o vizită de stat în România alături de Prima Doamnă, Michal Herzog, transmite Agerpres.
Şeful statului român este însoţit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, la ceremonia oficială de pe Platoul Marinescu.
Cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete, convorbiri oficiale şi un dejun oficial. La ora 12:00 sunt programate declaraţii de presă.
- articolul continuă mai jos -
”Vizita preşedintelui Isaac Herzog se înscrie în dinamica foarte bună a relaţiilor bilaterale şi reflectă angajamentul comun pentru consolidarea cooperării dintre cele două state, ambiţie reconfirmată prin frecvenţa crescută a contactelor la nivel înalt din ultimii ani. Momentul evidenţiază soliditatea relaţiei dintre România şi Israel, fundamentată pe cooperare politică şi economică extinsă şi pe legături interumane profunde”, a precizat Administraţia Prezidenţială sâmbătă.













