Pakistanul a anunțat că a desfășurat operațiuni terestre și lovituri aeriene asupra unor presupuse baze ale militanților din estul Afganistanului, ca răspuns la atacul comis în weekend asupra unei baze paramilitare din Karachi.
Autoritățile talibane susțin însă că bombardamentele au lovit în principal zone civile și denunță acțiunea drept un act de agresiune, transmite Euronews, transmite Mediafax.
Pakistanul a desfășurat, în noaptea de duminică spre luni, lovituri aeriene și operațiuni transfrontaliere în estul Afganistanului, în cadrul unei acțiuni despre care autoritățile de la Islamabad afirmă că a vizat grupări militante responsabile de atacul de sâmbătă asupra cartierului general al forțelor paramilitare Rangers din Karachi., scrie Euronews.
Ministrul pakistanez al Informațiilor, Attaullah Tarar, a declarat că operațiunea s-a soldat cu moartea a 25 de militanți și că au fost distruse trei obiective situate în provinciile afgane Paktia, Paktika și Kunar. Potrivit oficialului, atacurile au vizat exclusiv ascunzători și baze ale grupării Jamaat-ul-Ahrar, o facțiune desprinsă din Tehrik-i-Taliban Pakistan (TTP).
Kabulul contestă versiunea Islamabadului











